marți, 20 decembrie 2011

Cele mai şocante predicţii pentru 2012 pe plan mondial

Evenimente sau fenomene greu de închipuit, precum naţionalizarea a 50 de bănci centrale, recesiunea Australiei sau dublarea preţului grîului, intră în topul „predicţiilor şocante“ din acest an al Saxo Bank. Cu toate că sînt puţin probabile, sînt mai posibile decît le-ar plăcea pieţelor să creadă şi sînt considerate utile în stabilirea expunerilor. Raportul Saxo Bank, banca daneză specializată în tranzacţii şi investiţii online, mai ales speculative, nu este mai puţin gustat din cauza probabilităţii reduse de îndeplinire a oracolului, şi nu numai de amatorii de scenarii catastrofice, pentru că stabileşte limite de acceptare pentru profesioniştii riscului. Iată care sînt „Predicţiile şocante“ ale Saxo Bank pentru 2012:

1. Acţiunile Apple vor scădea cu 50% faţă de vîrful atins în 2011

Apple se va confrunta în 2012 cu o concurenţă acerbă din partea competitorilor Google, Amazon, Microsoft/Nokia şi Samsung pe cîteva dintre cele mai competitive produse ale sale, dar mai ales pe iPhone şi iPad. Apple nu va reuşi să-şi păstreze cota de piaţă de 55 de procente (de trei ori mai mare decît Android) şi 66% pentru iOS, respectiv iPad.

2. UE declară „bank holiday“ extinsă în 2012

Tratatul UE din acest decembrie se dovedeşte insuficient pentru a rezolva criza de finanţare a Uniunii – în special pe cea din Italia. Nerezolvată, criza datoriilor UE se va răzbuna pe la mijlocul anului viitor. Drept răspuns, pieţele de acţiuni vor reacţiona şi vor scădea cu 25% în cazul plasamentelor short, punînd politicienii în situaţia de a declara o „bank holiday“ extinsă, închizînd toate pieţele exchange şi băncile pentru o săptămînă, sau chiar mai mult.

3. La Casa Albă va ajunge un candidat surpriză

În 1992, miliardarul texan Ross Perot a reuşit să profite de recesiunea economică şi de dezgustul populaţiei faţă de clasa politică americană şi a obţinut 18,9% din voturi. Cei trei ani cu Obama au schimbat puţine lucruri. A crescut însă sentimentul deziluziei faţă de întreg sistemul politic american, ceea ce face să existe un context mai benefic ca niciodată pentru un al treilea candidat. Cineva cu un program solid orientat către schimbări reale ar putea apărea la începutul anului şi ar putea obţine preşedinţia în noiembrie 2012, în ceea ce s-ar putea numi cele mai importante alegeri din istoria SUA, adunînd 38% din votul popular.

4. Australia intră în recesiune

Efectele valului gigantic de încetinire economică în zona Asia-Pacific, care se văd şi astăzi în Vest, împing alte state în recesiune. Ce se va întîmpla, însă, cu o ţară dependentă şi de minerit şi resurse naturale, dar dependentă şi de bunăstarea Chinei, ca Australia? Cererea Chinei pe aceste ramuri industriale s-a diminuat, iar Australia este împinsă către recesiune, recesiune care va fi exacerbată de crahul imobiliar care se va produce şi acolo în sfîrşit, la cinci ani faţă de restul lumii civilizate.

5. Acordurile Basel III şi regulamentele vor provoca naţionalizarea a 50 de bănci centrale

De îndată ce vom intra în 2012, presiunea asupra sistemelor bancare va creşte pe măsură ce noile cereri de capital se vor înmulţi rapid, iar noile regulamente vor cere băncilor să reducă repede leverage-ul (calea pe care băncile multiplică resursele disponibile în credite). Asta va crea nişte vînzări spectaculoase de active bancare pe piaţă, în vreme ce numărăm cumpărătorii pe degete. O posibilă îngheţare a pieţei interbancare europene îi va forţa pe cei care economisesc să intre în vrie şi să facă retrageri masive. Peste 50 de bănci centrale vor ajunge în contabilitatea guvernamentală, iar cîteva cunoscute bănci comerciale vor înceta să existe.

6. Suedia şi Norvegia vor deveni noul paradis bancar, înlocuind Elveţia

Aşa cum am văzut în cazul Elveţiei, să devii un paradis bancar într-o lume a băncilor centrale aflate în cădere poate crea multe riscuri economiei naţionale respective. Pieţele de capital ale statelor amintite sînt incomparabil mai mici decît ale Elveţiei, însă elveţienii îşi devalorizează agresiv moneda naţională, iar administratorii fondurilor îşi caută noi „paradisuri“. Investiţiile în obligaţiunile emise de guvernele celor două ţări le-au făcut atît de populare încît dobînzile pe 10 ani sînt cu 100 de puncte bază sub clasicele obligaţiuni de stat emise de Germania.

7. Banca Centrală Elveţiană cîştigă şi propulsează cursul EUR/CHF la 1,50

Insistenţa cu care Elveţia luptă împotriva aprecierii propriei monede va continua să dea rezultate în 2012. Indicii fundamentali elveţieni – în special cei legaţi de exporturi sînt în suferinţă în 2012, mai ales din cauza întăririi francului în trecut. Banca centrală elveţiană şi guvernul elveţian vor mai îndura ceva pentru a preveni pagube colaterale şi mai mari şi vor introduce extensii ale actualelor programe, poate chiar şi dobînzi negative pentru a împiedica „evaporarea“ capitalului din Elveţia şi a duce arportul EUR/CHF la un maxim de 1,50 în 2012.

8. Chinezii vor plăti 7 yuani pentru un dolar american

China se apropie de recesiune pe măsură ce se diminuează veniturile din oraşele fantomă cu milioane de locuitori, iar exportatorii se luptă cu ratele de profit infime, din cauza creşterii monedei naţionale chineze. China în pragul „recesiunii“ înseamnă creştere economică de 5-6%. Politicienii de la Beijing vor să-i salveze pe exportatori permiţînd yuanului chinez (CNY) să se deprecieze în faţa dolarului american, care este ancorat în propria zonă de siguranţă, în pofida unei încetiniri a economiei globale şi a crizei datoriilor în plină desfăşurare în Europa. Raportul USD/CNY ar putea ajunge la 7,00, după o creştere cu 10%.

9. Indexul Dry creşte cu 100%

Preţurile scăzute ale ţiţeiului în 2012 ar putea duce la creşterea indicelui baltic Dry, odată cu scăderea costurilor de operare. Brazilia şi Australia îşi extind reţeaua de furnizori de minereu de fier, ducînd la o scădere a preţurilor şi mai pronunţată şi, în consecinţă, la importuri crescute din China pentru a-şi satisface insaţiabila producţie industrială. Vom avea, aşadar, o cerere explozivă de minereu de fier.

10. Preţul grîului se va dubla în 2012

Preţul grîului la Bursa din Chicago se va dubla în 2012 după ce vom înregistra cele mai proaste recolte. Cu 7 miliarde de suflete care trebuie hrănite pe Pămînt şi tiparniţele de bani la capacitate maximă, vremea nefavorabilă în toată lumea a transformat anul acesta într-unul teribil pentru agricultură. În special grîul va avea de suferit, mai ales din cauza investiţiilor speculative care vor duce preţul undeva către cea mai ridicată poziţie înregistrată în 2008.

„2012 va deveni un an de cotitură“

„Predicţiile şocante au fost pregătite în spiritul încurajării investitorilor să «iasă din cutie» şi să se pregătească pentru evenimente surprinzătoare. A gîndi «outside the box» este rareori un exerciţiu confortabil, dar la fel de neplăcut este să te trezeşti cu o surpriză urîtă pentru care nu erai pregătit deloc. Dacă se vor adeveri cîteva dintre ele, 2012 va deveni un an de cotitură. Ne dorim să nu avem dreptate în judecăţile noastre negative, însă asta se va întîmpla numai dacă se va schimba ceva în paradigma manipulată de guverne şi băncile centrale“, precizează Steen Jakobsen, economistul şef al Saxo Bank.

FMI s-a supărat pe Budapesta a 2 a oară

Negocierile dintre Ungaria, FMI şi UE s-au încheiat abrupt, creditorii internaţionali fiind nemulţumiţi de poziţia liderilor maghiari.

Invitate în urmă cu o lună la Budapesta de premierul Viktor Orban după ce a declarat anul trecut că se va descurca şi fără  FMI, delegaţiile Fondului Monetar Internaţional şi ale Comisiei Europene (CE) şi-au făcut bagajele urgent şi au părăsit capitala încă înainte de a începe negocierile privind un acord preventiv cerut de Ungaria. Cauzele acestei plecări precipitate au fost divergenţele de opinii cu privire la legea bancară pe care guvernul ungar a prezentat-o în parlament, a informat presa maghiară.
Proiectul de lege, sub forma sa iniţială, (după plecarea FMI, au fost propuse modificări) periclita independenţa băncii centrale a statului. Se prevedea crearea unui organism de supraveghere unificat, cu drepturi de intervenţie în activitatea efectivă a Băncii Naţionale, numirea unui nou vicepreşedinte cu drepturi extinse şi retrogradarea actualului preşedinte, care urma să devină vicepreşedinte.
Chiar şi numai această măsură contravine prevederilor Băncii Centrale Europene, potrivit cărora preşedintele băncii centrale dintr-o ţară trebuie să-şi efectueze întregul mandat. Iar crearea unei superorganizaţii de supraveghere, cu sarcini speciale, ar facilita accesul guvernului la fondurile de rezervă ale băncii şi folosirea lor pentru a  umple găurile bugetare, spun analiştii.
O nouă naţionalizare a pensiilor private
Potrivit reprezentanţilor FMI şi CE, măsura ar reprezenta un atac la independenţa Băncii Naţionale şi, aşa cum susţin analiştii, direct la persoana actualului preşedinte, Andras Simor, neagreat de Viktor Orban deoarece a respins până acum toate încercările de amestec ale guvernului în managementul sectorului bancar şi nu a vrut să reducă rata dobânzii.
Întreruperea convorbirilor a fost o decizie personală a lui Olli Rehn, comisarul european pentru Afaceri Monetare şi Economie, care s-a sfătuit cu Bruxelles-ul şi a hotărât plecarea.Celălalt motiv al conflictului a fost lichidarea definitivă a sistemului de pensii private, aşa-numitul Pilon II. În primăvară, guvernul a apelat la o adevărată naţionalizare a fondurilor private de pensii, pe care le-a folosit pentru reducerea datoriei de stat.
Pentru 2012, guvernul a decis să reorienteze banii vărsaţi la fondurile de pensii private către sistemul pensiilor de stat, pe care le poate apoi folosi arbitrar şi, dacă în prima etapă s-a afirmat că este vorba de o măsură temporară, valabilă un an, acum nu s-a mai fixat niciun termen. În acest fel, au calculat economiştii, guvernul ar dispune de un plus de 100 de miliarde de forinţi (330 de milioane de euro) în condiţiile în care bugetul are nevoie de peste 300 de miliarde.
Delegaţiile celor două organisme s-au supărat deoarece guvernul a vrut să le pună în faţa faptului împlinit, res­pectiv să voteze cele două proiecte de lege înainte de a începe negocierile efective din ianuarie. Consecinţa plecării precipitate a celor două delegaţii a fost slăbirea forintului.

Economia românească a fost afectată deja de problemele UE. Ce urmează?

Dacă zona euro strănută, este dificil pentru vecinii ei să nu răcească. Sănătatea economică a Europei Centrale şi de Est, soliditatea sistemului ei bancar şi, în ultimă instanţă, stabilitatea sa politică şi socială sunt strâns legate de viitorul uniunii monetare. Câteva economii din Europa Centrală au simţit deja impactul încetinirii ritmului de creştere economică a zonei euro în cel de-al doilea trimestru al acestui an.  Mai multe ţări balcanice au de suferit de pe urma crizei din Grecia, care le-a lovit exporturile şi investiţiile.

Sistemul bancar, principalul risc

Gradul în care Europa Centrală şi de Est se bazează pe sistemul bancar vest-european pentru capital străin implică vulnerabilitate în faţa condiţiilor de finanţare tot mai aspre.  Într-o mare măsură, regiunea este mai bine pregătită să facă faţă unui şoc din zona euro acum decât era în urmă cu trei ani, atunci când colapsul gigantului bancar american Lehman Brothers a răspândit frica pe pieţele mondiale.
Majoritatea statelor au deficite de cont curent mult mai mici şi astfel sunt mai puţin expuse riscului de „secare" a capitalului străin, arată publicaţia „Financial Times".Deficitul de cont curent al României a scăzut de la aproape 14% din PIB în urmă cu trei ani la sub 5% din PIB, notează jurnaliştii britanici. Un alt punct forte al regiunii este nivelul datoriilor publice, care se situează cu mult sub nivelul acceptat de UE, de 60% din PIB.

Şocul poate fi mai grav decât cel din 2008-2009

Însă nu este cazul să răsuflăm uşuraţi, exact cu au subliniat şi economiştii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la sfârşitul lunii octombrie. Cererea internă rămâne fragilă, volumul creditelor neperformante este ridicat şi există vulnerabilitate accentuată în faţa volatilităţii cursurilor de schimb, având în vedere gradul ridicat al împrumuturilor în valută.

„Şocurile externe pot fi mai grave decât au fost în 2008-2009 din cauza nivelului mai ridicat de strs din zona euro, inclusiv din sistemul bancar", potrivit BERD. „Există riscul că abilitatea grupurilor bancare de a sprijini subsidiarele din regiune să fie constrânsă de guvernele din ţările de origine ale acestora. Rezultatul ar putea fi o inversare substanţială a fluxurilor de datorii bancare şi o contractare masivă a creditării în regiune, cu unele consecinţe grave asupra producţiei", spun economiştii BERD.

În acelaşi timp, riscurile variază dramatic de la un stat la altul, iar regiunea nu poate fi tratată ca un singur bloc. Polonia, cea mai mare economie est-europeană, se mândreşte că este singura ţară membră a UE care a evitat complet recesiunea. În contrast cu vecinii săi, este o economie relativ închisă, mai puţin expusă la scăderea cererii din Germania sau din alte state din zona euro.

40% din PIB este nivelul la care se ridică datoria publică a României, în timp ce criteriile Maastricht stipulează un nivel de 60% din PIB.
Economia românească a fost afectată deja de problemele UE. Ce urmează?
Dacă zona euro strănută, este dificil pentru vecinii ei să nu răcească. Sănătatea economică a Europei Centrale şi de Est, soliditatea sistemului ei bancar şi, în ultimă instanţă, stabilitatea sa politică şi socială sunt strâns legate de viitorul uniunii monetare. Câteva economii din Europa Centrală au simţit deja impactul încetinirii ritmului de creştere economică a zonei euro în cel de-al doilea trimestru al acestui an.  Mai multe ţări balcanice au de suferit de pe urma crizei din Grecia, care le-a lovit exporturile şi investiţiile.

Sistemul bancar, principalul risc

Gradul în care Europa Centrală şi de Est se bazează pe sistemul bancar vest-european pentru capital străin implică vulnerabilitate în faţa condiţiilor de finanţare tot mai aspre.  Într-o mare măsură, regiunea este mai bine pregătită să facă faţă unui şoc din zona euro acum decât era în urmă cu trei ani, atunci când colapsul gigantului bancar american Lehman Brothers a răspândit frica pe pieţele mondiale.
Majoritatea statelor au deficite de cont curent mult mai mici şi astfel sunt mai puţin expuse riscului de „secare" a capitalului străin, arată publicaţia „Financial Times".Deficitul de cont curent al României a scăzut de la aproape 14% din PIB în urmă cu trei ani la sub 5% din PIB, notează jurnaliştii britanici. Un alt punct forte al regiunii este nivelul datoriilor publice, care se situează cu mult sub nivelul acceptat de UE, de 60% din PIB.

Şocul poate fi mai grav decât cel din 2008-2009

Însă nu este cazul să răsuflăm uşuraţi, exact cu au subliniat şi economiştii Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare la sfârşitul lunii octombrie. Cererea internă rămâne fragilă, volumul creditelor neperformante este ridicat şi există vulnerabilitate accentuată în faţa volatilităţii cursurilor de schimb, având în vedere gradul ridicat al împrumuturilor în valută.

„Şocurile externe pot fi mai grave decât au fost în 2008-2009 din cauza nivelului mai ridicat de strs din zona euro, inclusiv din sistemul bancar", potrivit BERD. „Există riscul că abilitatea grupurilor bancare de a sprijini subsidiarele din regiune să fie constrânsă de guvernele din ţările de origine ale acestora. Rezultatul ar putea fi o inversare substanţială a fluxurilor de datorii bancare şi o contractare masivă a creditării în regiune, cu unele consecinţe grave asupra producţiei", spun economiştii BERD.

În acelaşi timp, riscurile variază dramatic de la un stat la altul, iar regiunea nu poate fi tratată ca un singur bloc. Polonia, cea mai mare economie est-europeană, se mândreşte că este singura ţară membră a UE care a evitat complet recesiunea. În contrast cu vecinii săi, este o economie relativ închisă, mai puţin expusă la scăderea cererii din Germania sau din alte state din zona euro.

40% din PIB este nivelul la care se ridică datoria publică a României, în timp ce criteriile Maastricht stipulează un nivel de 60% din PIB.

marți, 13 decembrie 2011

Negocierea şi mesajele non-verbale


ROLUL ŞI IMPORTANŢA MESAJELOR NON-VERBALE  ÎN COMUNICARE,
 ÎN CADRUL PROCESULUI DE NEGOCIERE

Printre cei dintâi care au studiat limbajul non-verbal au fost A.    Mehrabian    şi    M.    Weiner    (Decoding    of    Inconsistent Communication, 1967), rezultatul cercetării lor indicând o proporţie surprinzătoare  în  comunicarea  orală:  7%  mesaje  lingvistice,  38% paralingvistice   (intonaţie,   inflexiune   a   vocii,   ritm,   tonalitate,accentuare,  râs,  plâns,  oftat,  separatori  vocali  etc.),  55%  mesaje non-lingvistice  (în  principal  expresia  feţei,  gesturi,  posturi,  dar  şi proximitate,   temporalitate,   artefacte,   etc.).   Totuşi   în   timp   ce mesajele verbale pot transmite aproape orice fel de informaţie, cele non-verbale au un caracter mai limitat, reflectând în special afectele, preferinţele  şi  atitudinile  interlocutorului,  având  cu  precădere  un caracter de neintenţionalitate. Dar tocmai prin ceea ce exprimă, cât şi  prin  elementul  de  sinceritate  pe  care  îl  implică,  comunicarea non-verbală are o deosebită importanţă în negociere, reprezentând în multe situaţii cheie de înţelegere corectă a sensului comunicării verbale.  În  acest  sens,  mesajul  non-verbal  nu  trebuie  studiat  ca unitate  izolată,  ci  integrat  procesului  de  comunicare,  pentru    în acest context pot fi identificate valenţele şi funcţiile sale.

 Funcţiile comunicării non-verbale manifestate în negociere:

Pe  fondul  valenţelor  pe  care  comunicarea  non-verbală  le manifestă în comunicarea interumană, unele funcţii devin specific sau  dobândesc  note  specifice  în  contextul  negocierii.  Printre  cele mai importante menţionăm:
a)   Sublinierea/accentuarea.  În  momentul  transmiterii  unei informaţii, există şi o stare emoţională  care se manifestă fără voia persoanei sau pe care acesta simte nevoia să o comunice. Informaţia poate fi negativă/pozitivă, poate face plăcere sau, dimpotrivă, poate irita, dar exprimarea în cuvinte a emoţiilor ce o acompaniază sau o produc este de multe ori dificil de realizat, deoarece elementul verbal poate fi incomplet / poate lipsi sau poate apărea ca nepotrivit într-o anumită situaţie. În aceste cazuri - de la zâmbet până la actul prin care se bate cu pumnul în masă - există o multitudine de posibilităţi în care comunicarea non-verbală apare ca fiind mult mai eficientă. Astfel, în negociere, un zâmbet larg şi o expresie deschisă ce vor însoţi o afirmaţie pozitivă, vor face ca aceasta să devină mai   convingătoare   pentru   interlocutor.   Alte   elemente paralingvistice precum inflexiunile, tonalitatea sau înălţimea vocii au un efect similar.
b)  Contrazicerea.  Unii  indivizi  nu  sunt  în  stare  sau  nu  au învăţat cum să-şi exprime adecvat emoţiile (în unele culturi exprimarea  deschisă  a  emoţiilor  fiind  chiar  prohibită), simţindu-se  stânjeniţi  atunci  când  sunt  obligaţi    o  facă. Rezultatul  este    exprimarea  verbală  a  emoţiei  apare  ca fiind  forţată,  nesinceră  şi  în  neconcordanţă  cu  ceea  ce simte/se  gândeşte  cu  adevărat.  Este  interesant  de  observant faptul că în cazul în care informaţia parvenită prin mesaje non-verbale   contrazice   mesajul   verbal,   primul   devine preponderent şi preferat în interpretarea pe care receptorul o dă celor două seturi de informaţii. Ca urmare, mesajul verbal va fi ignorat de acesta, mesajul non-verbal fiind preluat ca unică  informaţie  sau  ca  informaţie  de  bază.  Astfel,  în negociere, partenerul care doreşte să-şi mascheze interesul faţă  de  un  produs,  exprimându-se  în  cuvinte  cumpătate, poate fi contrazis - de fapt trădat - de expresia entuziastă a figurii şi a ochilor, expresie ce poate fi corect interpretată de interlocutor şi folosită abil de acesta în continuare.
c)   Substituirea. Cele mai multe cercetări în domeniu confirmă utilizarea  mesajelor  non-verbale  într-o  măsură  sporită  faţă de cele verbale, în cadrul comunicării din lumea afacerilor. Substitute  precum  vestimentaţia,  obiecte  personale  -  spaţii de  lucru,  maşini,  mobilier  etc.  -  apoi  gesturi,  atitudini  sau posturi, limbajul  corpului  etc.,  pot transmite  mesaje  foarte precise şi importante, ce nu mai necesită explicaţii verbale. Reprezentanţii unei companii ce se prezintă la negociere în costume noi, impecabile, scoţând documentele din serviete de piele fină, şi având la îndemână obiecte de scris valoroase, vor  informa  indirect    sunt  bine  plătiţi  de  companie,  că aceasta  este prosperă,cu  o  cifră  de afaceri  mare  şi  pe  care este profitabil să o ai drept partener.
d)  Complementaritatea      este    altă    funcţie    a    mesajului non-verbal, care are în vedere în special gesturile şi limbajul corporal  cu  scopul  de  a  completa  sau  preciza  fie  mesajul verbal,  fie  tipul  de  relaţie  în  care  se  afla  interlocutorii, făcându-le mai clare/mai evidente. În negociere, de pildă, un anumit gest poate să indice fără echivoc, o anumită mostră, să precizeze o dimensiune, sau - manifestându-se ca atingere (strângerea de mână, bătaia pe umăr etc.) - să indice relaţiile de prietenie, chiar afecţiune între parteneri, ori dimpotrivă să indice răceală, stânjeneală, superioritatea etc.
e)   Ajustarea/reglarea. În cadrul comunicării există numeroase posibilităţi oferite de mesajele non-verbale pentru reglarea bunului mers al procesului însuşi. Astfel, este posibil ca prin non-verbal să se comunice unui partener când se doreşte să se  oprească  din  expunere  pentru  că şi  celălalt  are  ceva  de spus, când se doreşte să-şi continue expunerea pentru că este considerată interesantă, sau când se doreşte să se pună capăt discuţiei  -  toate acestea  fără    se  emită  măcar  un  cuvânt. Toate  aceste  mesaje  pot  fi  transmise,  într-o  negociere,  fie printr-un   gest   uşor,   fie   prin   menţinerea   susţinută   sau dimpotrivă  încetarea  contactului  vizual,  prin  consultarea frecventă a ceasului, prin caracterul monosilabic al replicilor etc.)
f)   Repetarea   are  ca  scop  sublinierea/întărirea  unui  mesaj verbal, atrăgându-se atenţia asupra conţinutului său. Astfel, în  cursul  unei  negocieri,  declaraţia  de  bună  intenţie  a partenerului,    făcută    cu    palmele    larg    deschise    spre interlocutor, este un exemplu de manifestare a sincerităţii, ce are ca scop câştigarea totală a încrederii acestuia.

Modalităţi de comunicare non-verbală în cadrul procesului de negociere. Decodarea şi utilizarea acestora

Posibilităţile  de  comunicare  non-verbală  a  fiinţelor  umane sunt multiple:
-    kinetice,  ce  ţin  de  acţiunile  corpului  (caracteristici  fizice, gesturi,  posturi,  expresii  ale  feţei  şi  ochilor,  comunicare tactilă etc.);
-    ale ambientului (proximitatea, teritorialitatea, temporalitatea, artefactele etc.);
-    paralingvistice (vocea şi calităţile sale, caracteristici vocale, separatori vocali etc.)
Este   necesar   de   remarcat   faptul      în   condiţii   de interculturalitate sensurile non-verbale pot suferi interpretări drastic diferite, dând ocazie la înţelegeri eronate ale  mesajului;  este  unul din aspectele cele mai dificile, ce trebuie tratat cu deosebită atenţie în  cazul  negocierilor  internaţionale  (De  exemplu,  cunoscutele gesturi făcute cu mâna: gestul "inel", gestul degetului mare ridicat, semnul V, care au sensuri complet diferite de la o cultură la alta, de la  semnificaţii  pozitive,  până  la  altele  negative,  uneori  chiar triviale).

  Valoarea   capacităţii   de   ascultare   în   procesul   de negociere

 Pentru negociator, păstrarea tăcerii merge mână în mână cu dezvoltarea capacităţii de ascultare, de primire a mesajului din partea    partenerului,    ascultarea    reprezentând    o    component importantă a procesului de comunicare; un bun comunicator este, în primul rând, un bun ascultător.
Ascultarea este un act conştient de recepţionare a informaţiei presupunând:
-    auzirea  (actul  automat  de  recepţionare  a  undelor  sonore generate   de   emiţător   şi   transmiterea   lor   în   creierul receptorului)
-    înţelegerea (identificarea şi recunoaşterea sunetelor conform unui cod)
-    decodarea  codului  în  sensuri  (prin  implicarea  memoriei  şi experienţei receptorului)
-    atribuirea de semnificaţii informaţiei procesate
-    evaluarea   (efectuarea   de   judecăţi   privind   validitatea/ obiectivitatea/utilitatea informaţiei decodificate).

Factori ce pot afecta capacitatea de ascultare

Dintre  aceştia  pot  fi  menţionaţi:  competenţa  emitentului  în  a transmite mesaje şi a receptorului de a le prelua; abilitatea organelor de simţ; capacitatea de concentrare; tipul relaţiilor de comunicare cu emitentul;  motivaţia;  scopul  şi  utilitatea  comunicării;  gradul  de dificultate/ complexitate a mesajelor; constrângeri de natura psihică şi fizică etc.
Studiile  de  specialitate  subliniază  importanţa  ascultării competente atât pentru precizia comunicării, cât şi pentru conţinutul relaţional  al  acesteia;  este  necesar  ca  ascultarea    se  desfăşoare concomitent  cu  observarea  interlocutorului  inclusiv  a  mesajelor transmise  non-verbal.  Astfel  urmărirea  şi  aprecierea  atentă  a cuvintelor şi a sensurilor acestora, a modului de formulare a frazelor, a modului de exprimare şi a manierei de comunicare, a tonului şi a gesturilor  conduc  nu  numai  la  evaluarea  corectă  a  intenţiilor partenerului dar creează şi un climat de satisfacţie pentru emiţător, determinându-l să devină mai conciliant, mai cooperant.
Un  aspect  ce  trebuie  menţionat  se  referă  la  existenţa factorilor   perturbatori   (bariere)   în   realizarea   unei   ascultări eficiente. Aceştia sunt fie de natura perceptuală (care duc la o atenţie, înţelegere şi reţinere selectivă), fie factori dependenţi de relaţia între interlocutori, după cum pot fi factori de natură semantică, de natură externă fizică, factori fiziologici, dar şi lipsa deprinderii de a asculta, atenţia prefăcută sau atenţia distrasă de evaluarea modului cum este prezentat mesajul sau cum arată interlocutorul. Ca urmare a acestor factori apar bariere specifice procesului de ascultare manifestate în lipsa de interes şi dorinţa de a asculta (se consideră că interlocutorul este  incompeten sau  nu  are  nimic  nou  de  spus),  în  existenţa atitudinilor  şi  ideilor  preconcepute  (ca  urmare  a  unor  relaţii anterioare negative), în diferenţele de statut (sunt ascultaţi doar cei consideraţi  superiori),  în  egocentrism  (respingerea  "a  priori"  a argumentului celuilalt prin neascultare), în tendinţa de a polemiza ( mesajul  nu  e  ascultat  până  la  sfârşit, pregătindu-se contraargumentul), în rezistenţa la schimbare etc.
Pe lângă acestea există o serie de alte situaţii ce pot afecta în mod negativ ascultarea mesajului şi care este necesar să fie evitate în negociere:
-   întreruperea repetată şi nejustificată a interlocutorului;
-   anticiparea mesajului interlocutorului, "luându-i vorba din gura";
-   privirea îndreptată în altă parte/alte preocupări;
-   poziţie necorespunzătoare; (excesiv relaxată, aşezare laterală etc.);
-   mimarea atenţiei;
-   încercarea de memorare în locul înţelegerii ideilor;
-   comportamente non-verbale indicând lipsa de interes;
-   preluarea cu uşurinţă a altor mesaje ce distrag atenţia;
-   neacordarea de feed-back legat de recepţionarea mesajului.
O  altă  situaţie  ce  poate  avea  un  efect  negativ  asupra ascultării este diferenţa între ritmul vorbirii emiţătorului şi viteza de procesare a receptorului. De regulă, viteza de procesare este mai mare  decât  posibilitatea  de  emitere  verbală  şi  din  acest  motiv gândirea tinde să anticipeze - corect sau eronat - ceea ce va urma să fie spus; de aici şi tendinţa de a divaga cu gândirea spre alte subiecte determinate de cele spuse. Dacă procesarea este mai înceată decât emiterea, ascultarea va avea în mod cert de pierdut: receptorul nu va mai avea răgaz să observe sensurile non-verbale ale comunicării, să  determine  stările  afective  sau  sensurile  speciale  în  care  anumite cuvinte  sunt  folosite  de  emiţător.  De  aceea  este  esenţial  ca receptorul să se concentreze şi să asculte ceea ce emiţătorul produce în acel moment.
În  concluzie,  pornind  de  la  situaţiile  enunţate,  pot  fi prezentate  o  serie  de  cerinţe  a  căror  aplicare  poate  duce  la realizarea unei ascultări eficiente ca parte a comunicării în negociere:
   Manifestarea unei atitudini de interes faţă de interlocutor şi mesajul  sau  prin  limbaj  non-verbal  (contactul  privirii, încuviinţare din cap, poziţie adecvată a corpului etc.)
   Adresarea   de   întrebări   adecvate   în   scopul   verificării acurateţei interpretării mesajului.
   Adresarea  de  întrebări/mesaje  de  subliniere  a  (continuării) interacţiunii,  urmate  de  momente  de     tăcere  pentru  a  se permite  formularea  răspunsului  ("...foarte  interesant  ce spuneţi..."/      what   you   say   is   very   interesting   …; "...explicaţi-mi, vă rog, încă o dată ..."/ … please, explain me
once again …/ etc.)
   Solicitarea   de   clarificări,   rezumarea   ideilor,   utilizarea feed-back-ului.
   Descrierea  stărilor/interesului  produs  de  mesaj  ("..  .m-a interesat  să...";/  I  was  interested  in  …/  "...  m-a  deranjat când...";/ … I was confused when …/ "...am rămas surprins deoarece..."/ I was surprised because …/ etc.)

                                  Diferenţe  culturale  reflectate  în  limbajul  non-verbal

        Valori culturale specifice pot fi oglindite prin limbajul non-verbal, în special în ceea ce priveşte perceperea timpului, a spaţiului, dar şi prin unele gesturi sau expresii.  Negociatorul  internaţional  are  obligaţia  de  a  conştientiza existenţa acestor specificităţi, de a le cunoaşte şi interpreta corect, în scopul realizării unei comunicări eficiente în cadrul procesului de  negociere, şi de a se conforma modelului cultural al partenerului cu care  este  interesat    realizeze  tranzacţia.  Astfel  referitor  la perceperea  timpului  se are în vedere modul cum se programează timpul  într-o  cultură  sau  alta,  atitudinea  faţă  de  punctualitate  şi  date/ore  fixe,  precum  şi  lungimea  optimă  a  unei  întrevederi.
        Bunăoară în cultura nord-americană, timpul este foarte bine măsurat, scrupulos planificat. (În limba engleză există numeroase formulări referitoare la acest model cultural: "to spend time", "to waste time", "to invest time", "to save time", "to make time", "to buy time" etc. formulări cu caracter clar economic). În schimb în anumite culturi asiatice  sau  arabe,  a  planifica,  a  pregăti  din  timp  o  agendă  de discuţie, o anumită activitate precisă este o gafă, sau poate comunica chiar   lipsă   de   respect;   faptul   este   deseori   interpretat   de nord-americani ca lipsă de eficienţă, de autoîncredere, chiar lene.
        Punctualitatea  este  de  asemenea  o  noţiune  cu  accepţiuni diferite:  întârzierea  este  inadmisibilă  pentru  nord-americani,  dar  absolut  normală  pentru  latino-americani;  în  cultura  franceză,  5 minute  de  întârziere  sunt  acceptabile  în  timp  ce  pentru  români, "sfertul  academic"  este  des  practicat  şi  chiar  interpretat,  în  unele situaţii, ca semn de politeţe.
         În  ceea  ce  priveşte  stabilirea  unor  date/ore  fixe  pentru evenimente  sociale,  întâlniri  de  afaceri  etc,  acestea  trebuie    fie realizate  cu  mult  timp  înainte  pentru  nord-americani  care  vor considera  o  invitaţie  de  ultim  moment  ca  o  insultă.  În  culturile arabe/asiatice o activitate programată cu mult timp înainte poate fi uitată,  iar  invitaţiile  de  ultim  moment  sunt  considerate  ca  fiind spontane  deci  sincere;  pentru  americani,  o  întâlnire  de  afaceri/o vizită de lucru nu trebuie să depăşească 45 de minute, dar un arab va considera o asemenea întrevedere ca fiind "scurtă" şi o va interpreta ca sugerând răceală şi lipsă de interes.
          Referitor la atitudinea faţă de spaţiu, într-o cultură sau alta, s-a  observat    aceasta  este  corelată  cu  densitatea  populaţiei respective.  Astfel,  în  culturile  mediteraneene  şi  latino-americane, spaţiul personal este de aproximativ 40 cm; în SUA şi Europa de vest, de 80 - 120 cm; pentru asiatici şi africani depăşeşte 120 cm.
        Circumstanţele,   statutul,   relaţiile   existente   între   partenerii   la discuţie pot modifica aceste valori, dar ceea ce un latino-american consideră ca distanţă normală, poate fi privit de un nord-american drept  violare  a  spaţiului  personal;  este  şi  motivul  pentru  care  un britanic  sau  un  american  va  tinde    facă  un  pas  înapoi  în  faţa interlocutorului sau pentru a restabili o distanţă confortabilă, ceea ce poate  fi  interpretat  de  cel  din  urmă  ca  lipsă  de  prietenie  sau dezacord.
        Culturile  impun  de  asemenea  atitudini  diferite  faţă  de folosirea mâinilor, a efectuării diferitelor gesturi, a expresiei feţei, a modului de adresare, gradului de emoţie şi animare, de francheţe, de insistenţă etc. De exemplu, strângerea de mână este un salut aproape universal în afaceri, dar modul şi forţa cu care se realizează diferă de la o cultură la alta, de la un mod ferm în cazul americanilor, la un mod delicat la francezi şi britanici, fiind însă rar folosit de asiatici.
         Folosirea  mişcărilor   mâinii   sau  a  braţelor  ca  mod  de comunicare non-verbală este de asemenea foarte diferită: exprimă acţiune în cazul americanilor, specifică o atitudine pentru germani, sunt folosite pentru ilustrare de italieni, sunt o expresie a stilului în cazul francezilor, iar pentru arabi, gesturile au un asemenea nivel de elocvenţă încât cuvintele sunt deseori inutile.
       
        În ceea ce priveşte zâmbetul, în multe culturi se consideră că acesta  comunică  bunăvoinţă,  prietenie,  optimism;  în  Orientul Mijlociu  însă,  este  un  mod  de  a  ocoli  conflictul,  iar  în  cazul asiaticilor, este un mod de a marca jena sau mânia; pentru japonezi reprezintă  un  simbol  al  armoniei  interioare.  şi  modul  în  care  se realizează  contactul  privirilor  diferă  de  la  o  cultură  la  alta;  astfel pentru unele culturi (francezi, hispanici, ţările răsăritene) acesta este foarte direct, exprimând interesul şi dorinţa de comunicare, pentru altele (culturile asiatice) este redus, dar din dorinţa de a comunica respect,   de   a   nu   deranja;   un   contact   moderat   al   privirilor caracteristic  americanilor,  britanicilor  şi  culturilor  nordice,  are  de asemenea acelaşi obiectiv, de a nu părea agresiv, de a nu deranja; ar fi  o  greşeală  ca  un  negociator    le  interpreteze  pornind  de  la specificul  culturii  sale,  fie  ca  lipsă  de  interes  faţă  de  ceea  ce  se discută, fie ca agresivitate sau intruziune în viaţa personală.  Faţă de cele de mai sus este interesant de remarcat faptul că în  momentul  de  faţă,  prin  vasta  reţea  de  comunicare  în  lume,  a schimburilor  sociale  şi  economice,  noi  valori  au  fost  adăugate  la zestrea diferitelor culturi, producând unele modificări în perceperea mesajelor  non-verbale,  în  sensul  preluării  unor  semnificaţii  şi renunţarea la altele.




Studiu de caz


Firma Deo, producătoare de mobilă, este o întreprindere din SUA, cu filiale in ţară. Ea îşi programează o întalnire de negociere cu firma Mobline, o întreprindere cu un lanţ de magazine destinate vânzării mobilierului în Japonia. Întâlnirea va avea loc în data de 2 decembrie 2010, la biroul central al firmei Mobline din Tokyo. (Anexa 1)
Negocierea ia sfârşit, însă cu cateva erori de  tactică din partea negociatorului american.
În cadrul actului de negociere acesta subliniază în mod excesiv faptul că doreşte ca marfa livrată de firma sa (Deo) să aibă un preţ destul de mare în comparaţie cu produsele deja existente în magazinele firmei Mobline, iar cheltuielile de transport să fie cât se poate de mici.
Totodată negociatorul american evită să dezbată alte aspecte ale negocierii, argumentând că toate punctele au fost atinse, drept urmare se grăbeşte să semneze un eventual contract, care, în perspectiva negociatorului japonez nu este demn de semnat.
Cum bine ştim că stilul japonez este unul înalt contextual, negociatorul firmei Mobline încercă totuşi să lege o relaţie de prietenie cu negociatorul american, în ciuda erorilor făcute de acesta, relaţie care este aprobată doar verbal, nu şi non-verbal, deorece partenerul în cauză aruncă repetate priviri la ceasul Rolex pe care-l poartă. Astfel atrage atenţia asupra uneia dintre funcţiile comunicării, substituirea, deorece în ciuda aspectelor kinestetice (mapă din piele, costum Armani, ceas Rolex, stilou placat cu aur) negociatorul american pozează în postura de angajat cu venituri medii, la o societate modestă.




Cerinţe :
1.      Calculaţi bugetul corespunzător participării la manifestarea comercială.
2.      Care este prima greşeală a negociatorului american?
3.      Opiniile cu privire la încheierea contractului sunt aceleaşi? Dacă nu, argumentaţi.
4.      Consideraţi că negociatorul japonez procedează corect?
5.      Vor închieia totuşi contractul firmele în cauză, luând în considerare calitatea superioară a produselor firmei Deo? Opinie personală.
6.      Într-o a doua negociere între aceste două firme, ce ar trebui să schimbe firma Deo la reprezentantul său?

Anexa 1 (cu cheltuielile pentru o persoană)

Nr.crt.
Bilet avion
 New York-Tokyo
Distanţă aeroport-centru
Cazare 2 zile
Masă
 2 zile
Taxi
Închiriat maşină/zi
Preţ carburant
1.
350€-economic
20 km
200€
100€
0,5€/km
100€
1€/litru
2.
480€-business








Rezolvare:
1.       480€ * 2 (bilet avion dus-întors) + 200€ (cazare 2 zile) + 100€ (masă 2 zile) + (0,5€*20km)*2
 ( taxi dus-întors aeroport-centru) + 100€* 2 (închiriat maşină 2 zile) + 1€*10/100*100km (preţ carburant) = 1490 €
2.      Prima greşeală a negociatorului american este reprezentată de funcţia de subliniere a anumitor detalii, deorece acesta doreşte un  preţ ridicat la vânzarea produsului său şi cheltuieli de transport cât mai reduse.
3.      Opiniile cu privire la încheierea contractului nu sunt aceleaşi, deorece:
-negociatorul american doreşte un  preţ ridicat la vânzarea produsului său şi cheltuieli de transport cât mai reduse, în timp ce negociatorul japonez doreşte un preţ ceva mai mic, dar şi să atingă alte puncte ale negocierii, nu doar cele dorite de partenerul său.
-negociatorul american pune prea mult accent pe timp, în timp ce negociatorul japonez dedică tot timpul său pentru ca negocierea să fie bine pusă la punct, fiind dispus chiar la obţinerea unei prietenii.
         4.    Da, deorece acesta încearcă totuşi să ducă la bun augur negocierea, în ciuda aspectelor negative                                     create de partenerul său.
5.  Cred că negocierea se va finaliza cu refuzul firmei Mobline, deorece negociatorul japonez pune accent în tocmai pe ceea ce negociatorul american nu respectă.
6.  Într-o a doua negociere între aceste firme ar trebui să:
-i se specifice negociatorului amercian faptul că preţul şi cheltuielile de transport ale produselor nu trebiesc repetate de mai multe ori;
     -înveţe eventualul negociator să uite în timpul actului de negociere că „timpul înseamnă bani”/„the time is money”;
     -îşi recunoască propria condiţie în cazul în care rămâne la acelaşi ceas, mapă sau costum, ori, dacă pozează tot pentru nivelul mediu, să renunţe la ele;
     -încerce să lege prietenii chiar dacă acesta poate nu este punctul lui forte.




Bibliografie :

Ioan, Popa, Negociere Commercială Internaţională, editura ECONOMICĂ
Keynes, The General Theory of Employment, Interest and Money, editura ACADEMIA ROMÂNĂ




















Proiect realizat de Căpăţînă Daiana, grupa 902, seria A





Temă:    ROLUL ŞI IMPORTANŢA MESAJELOR NON-VERBALE  ÎN COMUNICARE,
 ÎN CADRUL PROCESULUI DE NEGOCIERE



Cuprins:  

1.      Funcţiile comunicării non-verbale manifestate în negociere

2.      Modalităţi de comunicare non-verbală în cadrul procesului de negociere. Decodarea şi utilizarea acestora

3.        Valoarea   capacităţii   de   ascultare   în   procesul   de negociere

4.      Factori ce pot afecta capacitatea de ascultare

5.      Diferenţe  culturale  reflectate  în  limbajul  non-verbal

6.      Studiu de caz









Data  prezentării: 08.decembrie 2011